Antidot - Poeme de Dan Cheşcu

 

poemul …

… sau Ană

 

când mor poeţii, oraşul trebuie luminat;

eu sunt bărbat şi sunt femeie

îmi scapără câte-o idee

şi scot din inimă pruncul ciudat!

 

mereu îngrijorat,

eu sunt şi mamă şi părinte,

şi plec la vânătoare cu arcul încordat;

iar când revin îmi spun cu duioşie:

 

“peste ani şi ani nu va mai şti de mine;

eu îl ţineam la sân, eu îi dădeam din mână;

măi Făt-frumos, Ileană-Cosânzeană,

de-acum te vei numi “Ană”

cum numai fetei mele îi spun,

deşi eşti biet petec de hârtie!”

 

când mor poeţii, oraşul trebuie luminat!

 

* * * 

 

cuvântul este haina de sărbătoare a poetului,

necesitatea ivită în noianul deprinderilor,

tovarăşul de nădejde pe drumul spre tine însuţi,

umărul pe care ninsoarea nu se aşterne nicicând!

 

* * * 

 

ca să vorbesc

voi prinde aceste păsări călătoare

cu două degete lungi,

nefiresc de subţiri!

 

* * *

 

mi se întâmplă atâtea lucruri care cer iubire

încât încep să cred că fără dragostea mea

       Universul ar redeveni punct.