Antidot - Poeme de Dan Cheşcu

Jump to Comments

 

ciocul care apuca,

ghearele care au strâns,

aripile ce viaţă-au dat visului dumnezeiesc

sunt de lemn!

decât om, mai bine pescăruş!

 

ei spun că atunci când gerurile iernii

cată victime, să-şi îndulcească sila,

pescăruşii, speriaţi de-asalturile morţii,

se retrag în hăurile calde;

 

viaţa poate fi trăită şi aşa;

înnodând clipa de lanţul vremii;

viaţa asta, bună pentru oameni,

nu-i pentru prinţii văduvitului văzduh!

 

vor să iasă îngroziţi de slăbiciune;

dar capcana, tăcută, s-a închis;

ei nu ştiu să se târască … ştiu să zboare;

 

şi-i găseşti mereu neatinşi de întuneric:

pete albe luminând hăul pestilenţial

ei spun că încearcă doar odată

şi, apoi, infruntă nemiloasa gelatină-a morţii

şi se avântă în dânsa cum, candva,

se-avântau în aer şi-n sublim;

 

ciocul care apuca,

ghearele care au strâns,

aripile ce viaţă-au dat visului dumnezeiesc

sunt de lemn!

decât om, mai bine pescăruş!